Despre teatru, artă și arhitectură la Fundația Löwendal (3-5 septembrie)

Despre teatru, artă și arhitectură la Fundația Löwendal (3-5 septembrie, Fundația Löwendal)

Copiii vor fi introduși în farmecul Bucureștiului de altădată: plină de eleganță și pitoresc, vila este reprezentativă pentru arhitectura neoromânească de la începutul secolului al XX-lea. Copiii vor observa modul în care lumea artei și cea a teatrului s-au împletit în creația artistului George Lӧwendal și vor realiza propriile lucrări inspirate de colecția găzduită în această locație inedită.

Miercuri, 3 septembrie, ora 10.00 – Vitraliul: ne familiarizăm cu arhitectura neoromânească și cu povestea Parcului Ioanid, observăm vitraliul din salonul de la intrare, apoi realizăm proiecte de vitraliu

Joi, 4 septembrie, ora 10.00 – Personajul și costumul: admirăm portrete și schițe de costum semnate Lӧwendal, iar apoi ne potretizăm în costume și decoruri fanteziste

Vineri, 5 septembrie, ora 10.00 – Despre marionete: “păpușa are mișcări mult mai vii decât omul adevărat, pe care îl stingheresc construcția anatomică și legea gravitației” – ne familiarizăm cu schițele de marionete realizate de Lӧwendal și imaginăm personaje și aventurile acestora

Fundația Löwendal

Adresa: P-ța Gh. Cantacuzino nr. 1, sector 2 (lângă Grădina Icoanei)

ateliere copii Caravana Muzeelor Fundatia Lowendal (2)

Caravana Muzeelor Fundatia Lowendal 3

Participarea se face pe bază de programare la e-mail caravana.muzeelor@gmail.com sau la telefon 0724.083.932 (Angelica Iacob)
Taxa de participare este de 20 lei / atelier (materiale și acces în muzeu incluse)
Copiii care participă la toate cele trei ateliere beneficiază de gratuitate la ultimul atelier.

Atelierele de vacanță pentru copii de 6-10 ani înscriși de părinți, desfășurate în zece muzee și organizații culturale bucureștene, sunt programate pentru perioada 9 iulie – 12 septembrie 2014. Atelierele se vor desfăşura de miercuri până vineri, în intervalul orar 10.00-12.00, fiecărui muzeu fiindu-i dedicată o anumită săptămană din program, cu trei ateliere diferite în fiecare zi.

Atelierele Despre teatru, artă și arhitectură la Fundația Löwendal sunt organizate de Global Mindscape în parteneriat cu Fundația Löwendal.