Despre teatru, artă și arhitectură

Global Mindscape și Fundația Lӧwendal invită copiii cu vârsta de 4-8 ani să participe la atelierele “Despre teatru, artă și arhitectură” coordonate de Angelica Iacob, cu participarea artistului Eduard Constantin.
Atelierele sunt realizate la sediul Fundației Lӧwendal.
Copiii vor fi introduși în farmecul Bucureștiului de altădată: plină de eleganță și pitoresc, vila din zona fostului Parc Ioanid este reprezentativă pentru arhitectura neoromânească de la începutul secolului al XX-lea. Copiii vor observa modul în care lumea artei și cea a teatrului s-au împletit în creația artistului George Lӧwendal și vor realiza propriile lucrări inspirate de colecția găzduită în această locație inedită.
Atelierele se desfășoară în perioada mai-iunie 2012 astfel:
Sâmbătă, 26 mai, ora 11.00 – Detalii arhitecturale; ne familiarizăm cu arhitectura neoromânească și cu povestea Parcului Ioanid, iar în final pictăm ce ne-a plăcut mai mult din vila care adăpostește Fundația Lӧwendal
Sâmbătă, 2 iunie, ora 11.00 – Vitraliul; observăm vitraliul din salonul de la intrare, privim exemple și din alte locații, apoi realizăm proiecte de vitraliu
Sâmbătă, 9 iunie, ora 11.00 – Personajul și costumul; admirăm portrete și schițe de costum semnate Lӧwendal, iar apoi ne potretizăm în costume și decoruri fanteziste
Sâmbătă, 16 iunie, ora 11.00 – Despre marionete – “păpușa are mișcări mult mai vii decât omul adevărat, pe care îl stingheresc construcția anatomică și legea gravitației” – ne familiarizăm cu schițele de marionete realizate de Lӧwendal și imaginăm personaje și aventurile acestora

 

 

 

 

 

 

 

 

Înscrieri:
e-mail: office@globalmindscape.ro,

telefon: 0724083932, 0758833263

Locație: P-ța Gh. Cantacuzino nr. 1, sector 2, București (lângă Grădina Icoanei)
Tarif: 40 lei / copil / atelier
Pentru participarea la minim trei ateliere și pentru înscrierea copiilor din aceeași familie  se oferă o reducere de 5%

www.lowendal.ro