Pregătiri intense pentru Săptămâna Școala altfel (6-10 aprilie 2015)

Pentru că anul trecut a fost o bucurie pentru noi să organizăm ateliere chiar în instituţiile de învăţământ pentru un număr impresionant de mare de copii (aproximativ 500 de copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 14 ani) pe parcursul Săptămânii Școala altfel, în cadrul proiectului Caravana Muzeelor pentru şcoli şi grădiniţe, iată că aşteptăm cu nerăbdare şi ediţia din 2015!
Pentru Săptămâna Școala altfel 2015 am diversificat tematica, deoarece este important ca, prin intermediul acestor activităţi, copiii să-şi cunoască mai bine oraşul, să se familiarizeze cu peisajul cultural contemporan şi, nu în ultimul rând, să experimenteze tehnici artistice inedite.

Ateliere copii Caravana muzeelor pentru scoli si gradinite Saptamana Scoala altfel 2015

Astfel, am păstrat printre propunerile noastre temele apreciate la ediţiile anterioare ale Săptămânii Şcoala altfel, respectiv Peripețiile lui Ulise, Bijuterie de legendă şi Puterea reclamei, ateliere inspirate de arta contemporană românească, realizate de către Global Mindscape în colaborare cu Anaid Art Gallery, la care am adăugat o temă care a avut succes la activităţile dedicate copiilor înscrişi de părinţi, Despre marionete, desfăşurată în colaborare cu Fundaţia Lӧwendal. În cadrul acestui atelier copiii vor observa modul în care lumea artei și cea a teatrului s-au împletit în creația artistului de origine danezo-rusă George baron Lӧwendal şi vor imagina personaje și aventurile acestora.

atelier-gradinita-saptamana-altfel-2014-caravana-muzeelor atelier-scoala-puterea-reclamei-2014-caravana-muzeelor

În plus, copiii îşi vor cunoaşte mai bine oraşul prin intermediul unor ateliere inedite, organizate în colaborare cu Muzeul Municipiului Bucureşti. Printre acestea se numără De la Curtea Veche la Palatul Suţu, Viaţa cotidiană în picturile lui Theodor Aman, Colecţia doctorului George Severeanu, dar şi temele prin care vom afla poveştile unor familii interesante: Storck, o apreciată familie de artişti, importantă pentru evoluţia artei româneşti în secolele al XIX-lea şi al XX-lea, familia Nottara, din care a făcut parte una personalităţile teatrului românesc, actorul Constantin I. Nottara, dar şi familia Macovei, care a alcătuit de-a lungul timpului o valoroasă colecţie de artă, care completează colecţia de opere realizate chiar de către pictoriţa Ligia Macovei.

palatul-sutu-foto-cristian-oeffner-oprea

Toate temele discutate sunt ilustrate prin proiecţii, iar materialele de lucru sunt puse la dispoziţia participanţilor de către organizatori. Atelierele sunt realizate de Global Mindscape în colaborare cu Anaid Art Gallery, Fundaţia Löwendal şi Muzeul Municipiului Bucureşti, în cadrul proiectului Caravana Muzeelor pentru școli și grădinițe.

Pentru detalii și înscrieri vă rugăm să ne contactați la:
caravana.muzeelor@gmail.com
0724 083 932 (Angelica Iacob)