VARA ISTORIEI PE CALEA VICTORIEI – Școală de vară pentru copii la Casa Filipescu-Cesianu – august 2017

Copiii sunt așteptați la cea de-a treia ediție a școlii de vară organizate de Muzeul Municipiului București. Activitățile se vor desfășura la Casa Filipescu-Cesianu, în intervalul 5 iulie – 26 august 2017.

Timp de opt săptămâni, de miercuri până sâmbătă, în intervalul orar 10:00 – 12:00, în grădina Casei Filipescu-Cesianu și în Lapidarium se vor desfășura activități educative cu tematică variată, desfășurate în special în aer liber, într-un spațiu prietenos și inedit. Se pot înscrie copiii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani.

Zilele de miercuri vor fi dedicate workshop-urilor de realizare a hârtie manuală coordonate de Atelier Papelier (vârsta recomandată: 6 – 12 ani), în zilele de joi și vineri participanții vor descoperi expozițiile permanente găzduite de Casa Filipescu-Cesianu: „Muzeul Vârstelor” și „În apropierea sfinților: frescele Mănăstirii Văcărești” (vârsta recomandată: 6 – 12 ani). Zilele de sâmbătă sunt dedicate atelierelor de bandă desenată organizate în cadrul „Salonului de Bandă Desenată – Povești din București în benzi desenate” (vârsta recomandată: 6 – 12 ani).

Înscrierile se pot face la adresa de e-mail: conferinte@muzeulbucurestiului.ro sau la numărul de telefon 0722.574.897, de luni până vineri, în intervalul 9:00-16:00.

Program detaliat al activităților din luna august:

Miercuri, 2 august 2017, 10:00 – „Hârtie din Hârtie în 4 pași: pasul 1”, workshop de realizare hârtie manuală; participanții înscriși sunt rugați să aducă la atelier propria hârtie colectată pentru reciclare, Atelier Papelier

Joi, 3 august 2017, 10:00 – „Mode și veșminte din Răsărit și din Apus”: activitate educativă pornind de la expoziția „Muzeul vârstelor” cu Roxana Coman (Serviciul Relații Publice – Muzeul Municipiului București)

Vineri, 4 august 2017, 10:00 – „Din secretele antropologiei I”: activitate educativă pornind de la expoziția „Muzeul vârstelor” cu Mihai Constantinescu (Secția Antropologie – Muzeul Municipiului București)

Sâmbătă, 5 august 2017, 10:00 – atelier în cadrul „Salonului de Bandă Desenată – Povești din București în benzi desenate” cu Alexandra Măndoiu, cu tema „O zi în București în benzi desenate”

Miercuri, 9 august 2017, 10:00 – „Hârtie din Hârtie în 4 pași: pasul 2”, workshop de tipar manual pe hârtia produsă în prima etapă, Atelier Papelier

Joi, 10 august 2017, 10:00 – „Timpul liber în București”, activitate educativă pornind de la expoziția „Muzeul vârstelor” cu Roxana Coman (Serviciul Relații Publice – Muzeul Municipiului București)

Vineri, 11 august 2017, 10:00 – „Din secretele antropologiei II”: activitate educativă pornind de la expoziția „Muzeul vârstelor” cu Mihai Constantinescu (Secția Antropologie – Muzeul Municipiului București)

Sâmbătă, 12 august 2017, 10:00 – atelier în cadrul „Salonului de Bandă Desenată – Povești din București în benzi desenate” cu Mihai I. Grăjdeanu, cu tema „Legenda lui Bucur în benzi desenate”

Miercuri, 16 august 2017, 10:00 – „Hârtie din Hârtie în 4 pași: pasul 3”, realizarea unor flori din hârtie manuală, Atelier Papelier

Joi, 17 august 2017, 10:00 – „Bucureștiul în culori”: activitate educativă pornind de la expoziția „Muzeul vârstelor” cu Ana Maria Măciucă (Secția Artă – Muzeul Municipiului București)

Vineri, 18 august 2017, 10:00 – activitate educativă și aplicație practică pornind de la expoziția „În apropierea sfinților: frescele Mănăstirii Văcărești” cu Angelica Iacob (Serviciul Relații Publice – Muzeul Municipiului București)

Sâmbătă, 19 august 2017, 10:00 – atelier în cadrul „Salonului de Bandă Desenată – Povești din București în benzi desenate” cu Mihai I. Grăjdeanu, cu tema „Turnul Colței în benzi desenate”

Miercuri, 23 august 2017, 10:00 – „Hârtie din Hârtie în 4 pași: pasul 4” – realizarea unor obiecte (păpuși, măști, farfurii ș.a.) din hârtie manuală produsă din propria hârtie colectată, Atelier Papelier

Joi, 24 august 2017, 10:00 – „Frumusețea balurilor și seratelor de altădată: de la costumație la muzică”, activitate educativă pornind de la expoziția „Muzeul vârstelor” cu Ana Maria Măciucă (Secția Artă – Muzeul Municipiului București)

Vineri, 25 august 2017, 10:00 – „Tainele olăriei preistorice” – atelier de modelaj în lut cu Vasile Opriș și Marius Blasko (Secția Istorie – Muzeul Municipiului București)

Sâmbătă, 26 august 2017, 10:00 – atelier în cadrul „Salonului de Bandă Desenată – Povești din București în benzi desenate” cu Alexandra Măndoiu, cu tema „Fabula „Câinele și cățelul” în benzi desenate”